“sunt eu… eu si camera mea… eu, camera mea si singuratatea… eu, camera mea, singuratatea si visele mele… eu, camera mea, singuratatea, visele mele si speranta… eu, camera mea, singuratatea, visele mele si speranta ca totul va merge din ce in ce mai bine!
sentimentele sunt pe primul plan! intregul corp se cutremura la gandul ca acestea inca sunt vii! intreaga mea ratiune este umbrita de magia momentului! sensibilitatea mea incepe sa dispara, desi lacrimile de abia apar! ele par a ma hrani si a imi da forta! pare ca toate gandurile mele dispar odata cu ele! pleaca spre alte zari, dispar in abis… se duc si invadeaza alt trup plin de durere! ranile par a se cicatriza cu fiecare amintire care face ca mintea mea sa se simta libera si odihnita…
cuvintele par prea saracacioase pentru a exprima tot ceea ce vreau sa spun, ceea ce vreau sa va transmit… pare ca tot universul se concentreaza asupra mea! pare ca primesc o atentie nemarginita! nu sunt capabila sa pot sa ma gandesc la ceva concret, nu sunt capabila sa gasesc vreo explicatie a faptului ca nu raspund la interminabilele apeluri! nu pot sa explic ceea ce mi se intampla!
in mintea mea sunt imagini, momente, amintiri interminabile care par a ma readuce la viata, contrar asteptarilor! ma asteptam sa doara, sa faca ca rana sa sangereze din nou, sa ma faca sa ma simt mai singura si mai trista decat sunt…
dar nu e asa… tot raul spre bine! nu am uitat ceea ce simt, dar asta nu ma va impiedica… nu imi va impiedica viata… nu voi fi rapusa de vorbe! chiar vreau sa vad fapte! nu mai vreau sa aud aceeasi placa, aceleasi cliseuri, aceleasi intentii ascunse…
viata mea??? fac ce vreau cu ea………………………………………………………………………………………………………………………..”
