jumatate tu… jumatate ea! de ce?

ma intreb, cum pot unii sa traiasca o viata intreaga zugravita intr-un triptic? ce simte barbatul care se plimba dintr-un pat in altul, de la un sarut la celalalt? se poate reseta de fiecare data in functie de personalitatea femeii pe care o imbratiseaza? si daca greseste? si daca le incurca? nu e epuizant? gandesc ca are avantaje! presupun… desi eu cred ca iubirile totale intre doua persoane nu pot fi suplinite prin insumarea mai multor iubiri de nuante si forme diferite! oare?…eu sper ca nu… dar ma tem ca da! apoi ma intreb, cam la fel de naiv, de ce accepta femeile aceasta situatie ? iar aceasta intrebare din urma imi ramane, de fiecare data, fara raspuns! pentru ca nu inteleg, va jur, nu inteleg, de ce nu-si doreste fiecare femeie un barbat numai al ei? de ce pofteste la ceva ce nu poate avea cu totul? suntem masochiste? nu putem dori un barbat decat daca avem din partea unei alte femei confirmarea viabilitatii sale? de ce e dispusa sa-l imparta? Iar atunci cand il imparte, cum o face? frateste???

m-am trezit in urma cu ceva vreme exclamand in fata unei prietene ceva ce mi-e rusine sa recunosc… prietena mea m-a privit crucis! a incercat sa-mi explice lucruri care nu se pot explica, dar mintea mea era deja departe, adancita in calcule comparative, pierduta intre frustrare si rautate! ea e mai slaba, mi-am spus si am decis sa slabesc vreo 10 kilograme in saptamana imediat urmatoare! m-am privit in oglinda… poate culoarea parului? ochii? nasul e cam stramb… sanii? ba nu, mai mult ca sigur ca burtica era vinovata de toate relele Pamantului! mi-am simtit energia alunecand prin varfurile degetelor de la picioare! am compensat absenta ei cu ciocolata… m-am simtit vinovata! am inceput a doua zi dieta… m-am simtit infometata… grasa… neiubita… “neiubibila”!

o saptamana mai tarziu, deloc mai slaba, deloc mai fericita, deloc mai iubita, doar mult mai infometata, am mancat iar ciocolata! vina… dieta… foame… mancare… vina… dieta… foame… mancare… vina… dieta… foame… mancare… vina… dieta………………………………………………..

in cele din urma, dupa cateva studii comparative, cativa barbati care m-au inselat cu femei mai grase, mai slabe, mai nu-conta-cum-conta-ca-sunt-altele… m-am saturat! nu exista un final roz… exista o morala! nu sunt perfecta! dar sunt obsedata, la fel ca si tine, sa devin cea mai buna, sa ma “optimizez”, sa progresez! probabil ca, de fapt, sunt doar cam dusa cu pluta… sau sufar de boala secolului, de aceasta perfectomanie absurda cauzata pana la urma de dorinta de a fi iubita.. de cineva pe care simti ca nu il meriti… despre care simti ca te evalueaza dupa standarde ce nu sunt ale lui, ci ale tale! iar tu te ghidezi dupa standarde gresite! nu spun ca nu trebuie sa incerci sa fii mai buna… spun ca trebuie sa incetezi nebunia! vanatoarea perfectiunii… comparatia cu altii ! cu atat mai mult cu persoane cu care nu ai nimic in comun… sau persoane cu care imparti prea putin!

asemenea lucruri pur si simplu se intampla… probabil ca nimeni nu le calculeaza si aproape nimeni nu le cere! poate ca nasc frustrari si nefericire… dar in egala masura pasiune si senzatii greu de zugravit! poate ca ne sunt date… poate ca trebuie traite… sau ocolite… sau cine stie………. ……………. …………?